Miracol

Trei poeme vizuale de o incredibilă frumusețe.

Bucurie. Asta este ceeea ce am simțit în momentul în care am început să privesc Le Bel Ete, filmul realizat de designerul de modă Vanessa Bruno în colaborare cu regizoarea Stephanie Di Giusto și actrița Lou Doillon. O bucurie pe care o împărtășesc astăzi cu voi.

Parcă nici nu îți vine să crezi că Le Bel Ete este un film de prezentare la o colecție de modă, nu-i așa? Iar frumusețea sa nu este nicidecum o întîmplare: Miracle – filmul de prezentare pentru colecția de primăvara – vară din acest an – și Revelation – filmul de prezentare din 2009 – sunt la fel de minunate.

Și, după cum vedeți, sunt realizate de aceeași echipă: Vanessa Bruno, Stephanie Di Giusto, Lou Doillon

Fără a mă considera vreun expert în domeniu: chiar cred că prezentările de modă nu au fost nicicând mai frumoase!

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu