De n-ar fi să rămâi… ce pot eu face,
Decât fântână unui dor adânc şi greu să fiu?
Să limpezesc cu lacrima-mi desfrâul unor ape
Ce fac cărări iubirii şi tot spre tine curg…
Visez necontenit doar vise de iubire,
Le-aşez pe oaza-albastră din ochiul tău iubit,
Le răvăşesc cu crengi de flori , cu astre,
Tu le aduni în pumni şi le săruţi…
Doar un cuvânt când spui…. am fremătat
Şi îl trăiesc deja , il stiu din vremi trecute,
Tu să-mi promiţi că vieţi vei mai avea
Cu mine-n braţe, în lumi necunoscute…
De n-ar fi să rămâi… ce pot fi eu ?
Mereu oglindă sufletului tău…
