Cele patru anotimpuri, în curgerea lor, sunt în sine o metaforă a condiției umane, a trecerii prin fiecare etapa dinspre leagăn spre mormânt. Fiecare anotimp își are farmecul lui, după cum fiecare are o dimensiune estetică și una transcendent-metafizică. Dincolo sau dincoace de anotimpurile exterioare și de fireasca lor curgere, exista un anotimp interior, situat în intervalul dintre bătăile propriei noastre inimi.
Ce frumos e atunci când traversezi toate anotimpurile, toate etapele traiectoriei vitale, conservându-ți anotimpul tău interior, lăsându-l sa contrabalanseze orice derapaj și pierdere a echilibrului tău exterior. Orice umbră, prin efortul iradiant al luminii tale lăuntrice, se preschimba în penumbră, făcând astfel mai domoală asprimea invariabilă a frecușurilor de fiecare zi!
