Despre vise

Imi amintesc si acum o frantura din copilarie in care eram adesea intrebata “tu ce visezi sa fii”?

Eu visam sa fiu mare, visam sa ma plimb pe strada cu incredere, visam sa nu mai fiu atat de timorata de cei din jurul meu, visam sa ajung cantareata sau macar compozitoare, iar uneori visam sa ajung actrita. Pe masura ce crestem, visele se schimba, este natural. Important este ca visele sa prinda conturul varstei, iar pe termen scurt sa fie la stadiul de vis, insa in final sa devina un obiectiv atins.

Toti vor sa detina putere, toti se viseaza inconjurati de bogatie si avere, de notorietate si huzur, astfel incat toti uita sa se bucure de acele lucruri simple care te pot face fericit, iar si mai important: nimeni nu mai are un vis realizabil. Cu trecerea anilor aceste vise se transforma in evanescenta, iar tot ce va ramane la suprafata vor fi franturi de frustrari, pierdere de sine si nemultumire fara sa te intrebi de ce.

Pentru mine este imperceptibila aceasta goana dupa idealuri, dupa lucruri materiale si vise supreme.
Aleg sa ma bucure o plimbare in aer liber, aleg sa ma bucure un zambet inocent de copil, un cuplu trecut de varsta a doua ce se tine de mana pe strada, aleg sa ma bucur de o conversatie placuta, de primul fulg de nea sau de prima zi de primavara. Aleg sa ma bucur cand imi vad parintii si petrec timpul cu ei, stiind ca aceasta este o binecuvantare ce nu va dura intreaga viata.

Eu visez sa fiu un om integru, un om multumit de sine, un om ce nu isi vinde valorile morale, un om ce cauta in permanenta binele chiar daca uneori pare departe.

Eu visez si construiesc aceste vise zi de zi, cu pasi mici, dar siguri! Aleg sa fiu selectiva cu visele mele, aleg sa nu ma pierd in ele.

visezi

Roxana Voicu

Roxana Voicu Facebook | De același autor

Anii ma transforma permanent in veriga unui lant extrem de vechi, iar acel „eu” devine poate cel mai greu lucru de definit. Fiecare esec, fiecare suferinta, fiecare bucurie si fiecare persoana ce a trecut si a stationat in viata mea, reprezinta suma a ceea ce astazi sunt. Profunda, intr-o continua schimbare si mereu in cautarea binelului, traiesc diferit si imi asum fiecare calitate, fiecare defect.

Recomandări

Adaugă comentariu