Iar plouă…

Iar plouă…
Cad frunze două câte două Din Copacul Vieții care a îmbătrânit, Vântul rece a stârnit furtuna, Laguna albastră e neagră acum... Ceața densă ca un fum Plutește deasupra fiecărui drum, Lumini și umbre se contopesc 

Vis

Vis
Lipește-ți palma de a mea, Punct cu punct, Întâi degetul mare, apoi următorul, Și tot așa, Tu ești reflecția mea în oglindă, Eu sunt a ta... Zâmbesc ștrengărește în colțul gurii, de sensul născut în 
1 2 3 4 5 7