Câteva gânduri și câteva sfaturi de viață din partea lui Andrei Pleșu.
“Nu există neapărat incompatibilitate între plăcerea de a citi Kant și pasiunea pentru iahnie… Ceea ce nu poți, fără a risca perversiunea, e să mănânci cârnați cu frișcă sau să deguști, cu ohtaturi echivalente, oratoria lui Cicero și pe aceea a lui Vanghelie.”
Despre șansele care îți apar în viață
“Pentru formarea unui om sunt esențiale întâlnirile. Dacă nu ești atent, ratezi aceste întâlniri. Deci trebuie să fii atent tot timpul, trebuie să privești tot timpul în jurul tău conștient că de peste tot ți se fac oferte de destin. Și că, dacă le ratezi, ceva din tine se pierde ireversibil. Nu revine a doua oară o șansă care ți se oferă. Dacă ratezi cele trei-patru întâlniri esențiale ale vieții tale, un mare profesor, o mare iubire, un prilej, nu neapărat un om, poate să fie un prilej, dacă ratezi acel prilej, te pierzi ca o cometă pe o orbită marginală.”
Despre România și patriotism
“România pitorească e o ficțiune turistică: produsul unei mentalități de român sezonier, care își petrece timpul în străinătate sau în înstrăinarea citadină și plonjează, din când în când, semiadormit în “sânul naturii” pentru a-şi măguli patriotismul. A vorbi, ca străin, de pitorescul românesc e legitim, după cum e legitim a vorbi, ca român, de pitorescul pădurilor bavareze. Dar a vorbi, ca român, de “România pitorească” e semn de inaderență la tragicul românesc, la patosul țării şi al oamenilor.”
Despre poticneala minții
“«De ce»-urile sunt simultan farmecul și poticneala minții. Ele semnalează inocenta curiozitate a unei specii febrile, în perpetuă expansiune intelectuală, dar și stupoarea paralizantă a interogației gratuite. «De ce» – întreabă și deștepții și proștii. “Proștii” produc ceea ce se numește “de ce”-ul castrator, adică o întrebare căreia nu i se poate răspunde și care blochează orice înfăptuire eficientă: nu există soluție, dar se suspendă și bruma de soluție anterioară întrebării. E ca și cum ai spune: nu mă urc în lift până nu înțeleg cum funcționează. S-ar putea să urci toată viața pe scări…”
Despre imbecilitate
“Ca și moartea, imbecilitatea e democratică: nu distinge între săraci și bogați, între prostime și aristocrație, între est-europeni, vest-europeni și americani. Cu alte cuvinte, întâlnești imbecili peste tot și la toate nivelurile. Imbecilitatea are imaginație: ea valorifică în chip diferențiat resursele de întunecime ale fiecărui individ şi ale fiecărei nații, așa încât rezultatul să fie sau să pară multicolor.”
Despre fericire
“Fericirea apare de obicei ca un efect colateral. E ca atunci când te uiți pe cer și sunt stele foarte mici, pe care nu le vezi dacă te uiţi direct la ele, dar, dacă muți privirea un pic mai la stânga sau mai la dreapta, le percepi. Cred că așa e și cu fericirea. Dacă îți iese ceva – în plan profesional sau privat – te trezești și că ești fericit. Dar dacă te duci glonț, halucinatoriu spre fericire, ai toate șansele să o ratezi.”
imi place Andrei Plesu…….
Prefer Criticile lui Kant, sunt constructive pentru ca iti spun ce e bine sa faci si nu ce nu faci, indiferent daca esti roman sau nu. Din pacate noi romanii avem “criticismul” in sange, ne raportam la negativ ca sa evoluam, ca sa mancam o paine sau sa ne facem un nume, o familie, sa evoluam inidividual si nu la niste criterii sanatoase si solide ca sa putem deveni mai buni, mai valorosi. Ne agatam de destin, soarta, ursita, fatalism, ne raportam la zane bune si la zmei, la sansa si la noroc. Spunem cum sa nu facem si abia dupa facem bine, emitem judecati raportandu-ne la ceilalti, gresim ca sa avem din ce invata.
Vreau un Andrei Plesu care sa vorbeasca mai mult despre fericire si sa zambeasca si mai putin despre ingerii de care trebuie sa ne agatam noi romanii la tot pasul.
Ironia este una din cele mai inalte forme de inteligenta. Un autor ca Plesu nu trebuie sa vorbeasca despre fericire (ceea ce devine usor dogmatic ca si religia care iti spune ce si ce sa nu faci) ca sa dea masura lucrurilor corecte sau etice. Pentru ca fericirea este mult prea subiectiva si multa lume oricum nu si-o recunoaste. Plesu iti demonstreaza cum sa devii fericit invatandu-te de ce sa te feresti. El, si Oscar Wilde, si Niccolo Machiavelli si altii ca ei.