Frumoasele autoportrete conceptuale ale unei foarte tinere artiste maghiare.
Noell Oszvald s-a născut pe 10 septembrie 1990 în Budapesta. Spune că iubește fotografia alb-negru pentru că încearcă “să reducă imaginile la forme, compoziție și conținut”, iar culorile, hainele sau alte accesorii distrag atenția.
Prejudecată
Fotografia de mai sus este una dintre fotografiile sale preferate. “Am avut ideea Prejudecății cu mult timp înainte de a o realiza. Am fost foarte nesigură de ea pentru că mi-am dorit să arate exact așa cum arată acum, însă, pentru aceasta, a trebuit să desenez pasărea, fără a o amplasa chiar în poziția în care ar fi trebuit. M-am temut că oamenii mă vor arăta cu degetul și vor spune că sunt ignorantă pentru că imaginea nu este precisă. Mi-a fost teamă că voi fi judecată de către ceilalți chiar în timp ce concepeam o lucrare despre prejudecătă. Este, cumva, ironic.”
Cel bun, cel rău și cel pierdut
“Nu vreau să spun oamenilor ce ar trebui să vadă în fotografiile mele. Acesta este motivul pentru care nu adaug nicio descriere în afara titlurilor. Fotografiile mele înfățișează ceea ce îmi doresc să exprim, dar fiecare este liber să își imagineze ceea ce fotografia îi spune lui.”
Coșmar
Cușca
Tăcere
Destin
Evadare din realitate
Pretinzând
(via)