De dragoste, din dragoste.
Aș vrea cu tine să mă duc departe,
La Polul Nord, sub cerul de opal,
Când gheața mării clare se desparte
În blocuri plutitoare de cristal.Desfășurând culorile-i spectrale,
S-ar înălța deasupra noastră ca un fald
Dantela aurorii boreale,
De purpură, de aur și smarald.Banchiza albă ne-ar așterne-n față
Covoare de omăt imaculat.
Și-n adăpostul mic, scobit în gheață,
Am arde-un foc de spirt denaturat.Din larga-mpărăție de zăpadă,
S-ar aduna fantasticul norod
Al nopților polare, să ne vadă:
Urși albi, de vată — foce mari, de glod…Iar când natura-n soare nou învie
Și când văzduhul nu mai e opac,
Într-un bazin de sticlă argintie
Ar licări oglinda unui lac.Acolo-n apa-i calmă și albastră
M-aș duce-n zori de ziuă să mă scald
Și cât ar fi de frig, iubirea noastră
M-ar face să-mi închipui că mi-i cald!
Vis alb – o poezie scrisă în stilul Otilia Cazimir (12 februarie 1894 – 8 iunie 1967) de către iubitul ei, poetul și prozatorul George Topîrceanu (20 martie 1886 – 7 mai 1937) și publicată în anul 1916 în volumul Parodii originale. O poveste de dragoste despre care vă invit să citiți aici.