“Românul nu piere!”

Două fragmente de poveste.

"Castelul din Carpați" - coperta primei ediții a cărții
“Castelul din Carpați” – coperta primei ediții a cărții

“Castelul din Carpați datează din cel de-al XII-lea sau al XIII-lea secol. Pe vremea aceea, sub cârmuirea căpeteniilor sau voievozilor, mânăstiri, biserici, palate și castele se fortificau cu tot atâta grijă ca târgușoarele sau satele. Boieri și țărani erau nevoiți să se păzească de atacuri de tot felul. Împrejurarea asta explică de ce vechea zidărie a cetății, bastioanele și donjonul îi dădeau înfățișarea unei construcții feudale, gata de apărare. Ce arhitect a ridicat-o pe podișul acela și mai ales, la asemenea înălțime? Nu se știe, iar îndrăznețul artist a rămas necunoscut, de n-o fi cumva românul Manole, cel atât de falnic cântat de legendele valahe și care a zidit la Curtea de Argeș vestitul palat al lui Radu Negru.”

“Dacă în jurul arhitectului castelului din Carpați mai stăruie îndoieli, nu există nici una cu privire la familia care stăpânea cetățuia. Boierii Gorj stăpâneau ținutul din vremi imemoriale. Au fost amestecați în toate războaiele care au însângerat provinciile transilvane, au luptat împotriva ungurilor, a sașilor, a secuilor; numele lor figurează în cântecele și doinele, unde se perpetuează amintirea nenorocite perioade; aveau drept deviză faimoasa lozincă valahă: “Da, până la moarte!” și-și dădură, își vărsară pentru cauza independenței sângele, acest sânge care le venea de la români, străbunii lor. Se știe, atâtea silințe, jertfe și sacrificii n-au dus decât la cea mai nedemnă asuprire a urmașilor acestei rase viteze. Ea nu mai are existență politică. Trei călcâie au zdrobit-o. Dar valahii din Transilvania nu deznădăjduiesc că-și vor scutura jugul. Viitorul le aparține și ei repetă, cu o încredere de nezdruncinat, cuvintele în care li se concentrează toate năzuințele: Românul nu piere!”

Jules Verne
(8 februarie 1828 – 24 martie 1905)
Castelul din Carpați

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu