HBO va transmite în direct si în exclusivitate, în dimineaţa zilei de luni, 23 septembrie 2013, de la ora 03:00, de la Los Angeles, cea de-a 65-a gala de decernare a trofeelor Primetime Emmy, în care sunt premiate cele mai bune producții și cei mai talentați artiști de pe micul ecran.
Premiile Emmy sau Oscarurile din industria televizată premiază excelenţa programelor TV în cadrul galei anuale consacrate. Pentru a recunoaşte meritele industriei televizate, Premiile Emmy acordă cele mai înalte distincţii pentru televiziunea americană în cadrul secţiunilor de primetime şi late night, cu trofee decernate pentru 27 de categorii, inclusiv pentru cele de merit excepţional.
Ceremonia de decernare a Premiilor Emmy reprezintă una dintre cele mai prestigioase gale ale industriei televiziunii americane, spectaculosul eveniment oferă o seară fascinantă, plină de vedete şi atrage milioane de telespectatori din întreaga lume.
Nominalizările au fost anunţate pe 19 iulie 2013, iar gala de decernare a Premiilor Emmy, aflată la cea de-a 65-a ediţie, va avea loc pe 23 septembrie 2013.
Pentru al 13-lea an consecutiv, HBO a primit 108 nominalizări la Gala Premiilor Emmy, mai multe decât oricare altă reţea de televiziune. Urzeala tronurilor conduce lista producţiilor HBO cu 16 nominalizări, urmat de Behind the Candelabra cu 15 nominalizări, Phil Spector cu 11 şi Imperiul din Atlantic City cu 10 nominalizări.
Miercuri, 25 septembrie, de la ora 20:00, HBO va difuza varianta editată şi subtitrată a ceremoniei. Începând cu 30 septembrie, gala de decernare a Premiilor Emmy® va fi disponibilă şi pe HBO GO.
Pe site-ul www.hbo.ro, vizitatorii îşi pot testa cunoştinţele şi norocul cu privire la Gala de decernare a Premiilor Emmy şi pot câştiga unul din pachetele oferite de HBO, ce conţin: o figurină şi o geantă Urzeala tronurilor, o cană Imperiul din Atlantic City şi un pandantiv True Blood.