Valuri sculptate

V-ați întrebat vreodată cum arată un val sculptat?

Imaginile prezintă Nebula, o sculptură descrisă de criticii de artă ca fiind “probabil cea mai ambiţioasă scultură cinetică realizată vreodată”. O instalație artistică realizată de Reuben Margolin care se mișcă asemeni unui val, ducând cu sine 445 metri de cabluri de oţel şi 15 000 de becuri reflectorizante pentru biciclete. Nebula a fost instalată, în 2010, în atriumul Hotelului Hilton Anatole din Dallas, Texas.

Helix Wave este realizată pentru Muzeul Discovery din Little Rock, Arkansas şi va fi inaugurată anul acesta.

Soda Fountain este realizată din pet-uri, fiind amplasată în Pasadena, California, în atriumul  Propulsion Laboratory.

 Drumul de la matematică la artă se face cu ajutorul unei omide!

Pasiunea lui Reuben Margolin a fost dintotdeauna matematica. Prin urmare, a plecat să o studieze la Universitatea Harvard. Aici însă şi-a descoperit latura artistică, obţinându-şi diploma în limba şi literatura engleză. Pe atunci dorea să fie poet. Apoi a studiat pictura în Italia şi Rusia. În 1994 îşi căuta inspiraţia în mişcările graţioase ale unei omide în iarbă:

“M-a atras fluiditatea omidei. Părea un model matematic, pe care dacă l-aş fi descifrat, aş fi putut înţelege structura mişcărilor sale.”

Reuben Margolin a descifrat modelul mişcărilor omidei, creând peste 10 sculpturi cinetice, ce îmbină logica matematică şi senzualitatea naturii. Spune că sunetul ploii îl inspiră. Că atunci creează cel mai bine și că sunetul fiecărei picături ce cade este o sursă pentru fascinaţiile sale în mişcare. Și că deși instalațiile din lemn, aluminiu, recipiente din plastic sau oţel pot fi grele, modelul matematic le conferă graţie, uşurinţă şi fluiditate. Ca şi în dans.

Connected este proiectul complex al Sydney Theatre, în cadrul căruia structurile lui Reuben Margolin prind parcă mai multă viaţă, alături de muzică şi de mişcările dansatorilor.

Reuben Margolin crede că lucrările sale nu sunt complicate şi că tocmai mecanizarea sculturilor sale face ca arta sa să fie accesibilă publicului larg. El îşi spune întreaga sa poveste despre matematica, poezie, scultura si omizi aici.

Rodica Balan

Rodica Balan LinkedIn | Twitter | Facebook | De același autor

Public Relations and Marketing Manager at ROCAVI Consulting SRL

Recomandări

Adaugă comentariu