Innersound II – provocare pe tema Misterului

Un program consistent, alcătuit cu gust şi de bună calitate.

Un traseu artistic parcurs cu suflu plin de prospeţime, pe tema provocatoare a Misterului, ne-a propus, între 26 şi 31 august, la Bucureşti, cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional Innersound – dedicat muzicii noi, întru-un context sincretic, în care artele vizuale sunt, de asemenea, personaje principale. Astfel, în spaţiile pline de şarm puse la dispoziţie de parteneri precum Muzeul Naţional al Ţăranului, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Galeria Aiurart, un grup de tineri artişti-organizatori – asociaţia OPUS, prin echipa ce îi reuneşte pe Sabina Ulubeanu şi Diana Rotaru (directori artistici), Cătălin Creţu (director executiv), Şerban Jipa şi Suzana Dan (prezentare grafică), Mihai Cucu (video) – a imaginat un program consistent, alcătuit cu gust şi de bună calitate, deopotrivă sub aspectul creaţiei şi al interpretării

Reţinem, plăcut impresionati de diversitatea evenimentelor, menite să atragă şi să fidelizeze cu deosebire publicul tânăr, dar nu numai: spectacole multimedia (ansamblurile Gest /Polonia; Weapon of Choice / Austria, Opus.Art şi Aroundandbout arachneea/ România), concert pop experimental (Controllar / Olanda), proiecţie de filme mute de scurt metraj, cu muzică de fond interpretată live de ansamblul dirijat de Gabriel Bebeşelea, recitaluri instrumentale cu piese din epoci şi stiluri diferite (Matei Ioachimescu – flaut, Laurenţiu Darie – fagot, Raluca Stratulat – vioară, Ana Topalovic – violoncel, Adriana Toacsen – pian) şi unul vocal (Anat Spiegel / Olanda), muzică electronică, concert-pantomimă, expoziţie de fotografii (invitat special Johanna Si / Austria), simpozion…

În ambianţa bucureşteană estivală, învăluită în bună măsură de toropeală, dinamismul Innersound-lui a avut, spunem noi, efect de oază. Îi apreciem cu atât mai mult beneficiul, cu cât realizarea se datorează unor tineri şi talentaţi artişti ce dovedesc, iată, şi excelente abilităţi organizatorice.

Bravo!

Laura Manolache, compozitor și muzicolog

Laura Manolache

Recomandări

Adaugă comentariu