Sonete
Andreea a văzut spectacolul a doua oară, cum au mai făcut și alții. “Doamne, știi cât de mai mult mi-a plăcut. Când am ieșit de acolo nu mai știam unde îmi sunt plămânii, ficatul sau dacă mai respir. Îmi venea să plâng”. Dintre cele două seri, i-a plăcut mai tare reprezentația din prima seară. Ce a impresionat-o a fost ideea de ansamblu, faptul că nemții au prezentat un spectacol ca un tot, că au lucrat împreună, sincronizările. Spectacolul implică foarte multă mișcare și chiar și așa au fost preciși.
Ajunse în sala, ne-am așezat în al doilea rând, pe locurile rezervate pentru personalitățile consiliului local și care au rămas neocupate. Locurile noastre erau undeva mai în spate. Mergând spre scaune, Andreea observă în sală și cu un zâmbet puțin emoționat dă „buna seara” actorului care cu o seară în urmă a luat premiat pentru cel mai bun actor la Uniter, Sorin Leoveanu. Îmi șoptește “Doamne, ce timid e Sorin și a câștigat Uniter!”. Sala s-a umplut ochi. La ora 20.05 peste scaunele roz roase de ani, însă încă comode, s-a stins lumina. Peste 1 minut a început.
În regia lui Robert Wilson, Sonetele lui Shakespeare au reușit să smulgă aplauze în prima și a doua seară timp de cel puțin zece minte. Cel care a exercitat o influență colosală asupra sonetului englez în general și a celui shakespearean în particular a fost Petrarca, după scriu specialiștii în shakespearologie Paul Edmondson și Stanley Wells. Aceeași autori explică că în premiza sonetului petrarchian, un bărbat iubește și dorește o femeie frumoasă, care și-a dedicat viața castității sau vieții căsătorite. Creativitatea lui Shakespeare se disociază de convenții, fie prin franchețea limbajului referitoare la tema sexualității, fie prin teme abordate cum ar fi procrearea – doar că aceste sonete sunt adresate de un bărbat altui bărbat, timpul, imagine și vers, dorință și frumusețe brună. Universul shakespearean a fost redat pe scena din Craiova prin: femei îmbrăcate în bărbați, bărbați îmbrăcați în femei, decoruri simpliste, efecte vizuale puternice, jocuri de lumină, muzică live susținută de orchestră, actori care își cunosc rolurile bine… și un public care a depășit așteptările echipei germane (după cum am aflat mai târziu). Cheia spectacolului montat de nemți am găsit-o tot în cartea lui Edmondson și a lui Wells. Autorii propun minim trei exerciții de citire a Sonetelor pentru că cu fiecare nouă parcurgere apare “un ceva” pe care nu am fot capabili să-l descoperim prima dată. Spectacolul are la baza ideea repetării, însă într-un mod mult mai complex.
“Citirea unui sonet poate lua de la patruzeci și cinci de secunde(dacă este citit rapid) la puțin peste un minut(dacă este citit încet) cu voce tare și, ca imagine, toate cuvintele din el pot coexista fizic într-o singură entitate tipărită, surprinsă de privirea cititorului. Parcurgerea sonetului pentru a două oară ajută la scoaterea în evidență mai detaliat a viziunii respective, prin plasarea făcută de Shakespeare a cuvintelor, ideilor și a sunetelor. O a treia lectură face ca sonetul să pară o miniatură pictată cu grijă pe pânză. … Sonetul devine apoi asemenea unei imagini pictate, în mișcare, înfățișată pe fundalul propriei muzici a verbului inextricabil.” ((EDMONDSON, Paul, WELLS, Stanley (2008). Sonetele lui Shakespeare. Traducere din engl. in lb. rom. de Iolanda Mănescu și Aloisia Șorop, Craiova:Scrisul Românesc Fundația-Editura.))
Frumos articol si plin de detalii si de parfum de scena! Mai vrem asa astfel de articole! Felicitari! 😉