“Sunt 400 de ani de sonete… Si inca suntem aici.”

O singură părere de rău am avut pe parcursul spectacolului și toată sera după. Faptul că nu vorbesc sau înțeleg germană. Actele au fost jucate în limba germană, cu excepția introducerilor actelor care au fost prezentate în limba engleză. A fost un dublu efort de a urmări jocul scenic și apoi să citesc subtitrarea. Ce am văzut pus în scenă a fost senzațional o sincronizare între toate mișcare și sunet,  un spectacol care îți antrenează tot corpul pentru a induce o stare. Chiar dacă am avut senzația că rezultatul este fluid, improvizat, de fapt spectacolul ascunde „școală de teatru” a lui Robert Wilson, adică multă muncă.

După spectacol, împreună cu Andreea ne-am retras într-un irish pub, în apropierea Teatrul, la Murphys. Aflată în trecere, actrița Iulia Lazăr, ne-a mărturisit că Sonetele i-au plăcut indiferent de ce cred alții. La întrebarea dacă au existat diferențe între cele două seri, a precizat că i-a plăcut mai tare spectacolul jucat în a doua seară. „Nu au existat diferențe, poate doar tehnice. Se vede că sunt nemți” a precizat actrița Iulia Lazăr.

La terminarea berii, Andreea a zis “hai să vedem cum demontează decorurile”. “Hai!Nu am intrat niciodată în teatru pe timpul nopții”, am răspuns.

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Cristina Toderas

Cristina Toderas Twitter | Facebook | De același autor

Este în căutarea unui lucru fără formă. Pentru că nu știe cum arată acel ceva, face pași mici către el. Până să-i dea o definiție, se bucură DE și ÎMPREUNĂ oamenii din drum.

Recomandări

Un comentariu

  1. christine

    Frumos articol si plin de detalii si de parfum de scena! Mai vrem asa astfel de articole! Felicitari! 😉

Adaugă comentariu