De-am fi singuri amândoi…
Și-atuncea de ne-om săruta, a cui să fie vina? Ci, de-am fi singuri amândoi Și nime să ne asculte, Uitându-mă în ochii tăi, Ți-aș spune așa de multe... Ar trece vremea și n-am ști Ce e
poezii
Exerciții de iubire
Încă o poezie de dragoste a "Poetului iubirii". Spune-mi că vrei și pot să zbor Printr-un vârtej amețitor, Până răsar la tine-n prag, Să-mi mori de dor, să-ți mor de drag... Spune-mi că vrei și
Cât de frumoasă ești!
O, tu, cu ochi albaștri... O, tu, cu ochi albaștri, cât de frumoasă ești! Așa desigur sunt făpturile cerești, Pe care le vedeam, copil, întraripate, Cu câte-un crin în mână și pletele pe spate. Când
Cerul iubirii noastre
El, Nichita... Vederea lumii se-ndumbrea, când noi ne sărutam în piețe și în scuaruri Un aer mat ne-nfășura, și nimeni nu ne-a lovit vreodată cu privirea. Doar steaua neagră a părului tău scurt Îmi atingea
Cântec în noapte
De noapte, de lună, de dor... Pietre-n cale, mereu pietre. Nime-n beznă nu mă-ndreaptă. Pan' la tine nici o piatră nu mai vrea să-mi fie treaptă. Pietre sunt și iarăși pietre. Pe poteca mea de
Arcada
De dragoste. Azi am văzut un ochi Care mă iubea. Vedeam bine că m-ar fi primit Sub sprânceana lui. Dar a venit un nor Și ochiul s-a-nchis, Ori s-a speriat Și-a fugit în chipul tău
Celei care minte
Una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română. Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine... Dar fiindcă azi mi te dai toată, Am să te iert - E vechi păcatul Și nu
Evocare
Ea era frumoasă... Ea era frumoasă ca umbra unei idei, a piele de copil mirosea spinarea ei, a piatră proaspăt spartă a strigăt dintr-o limbă moartă. Ea nu avea greutate, ca respirarea. Râzândă și plângândă
De nu mă poți iubi…
O poezie de dragoste. De Victor Eftimiu. De nu mă poți iubi frumoaso, - Căci altul ți-e stăpân pe veci - De ce, când te-ntâlnesc în cale O clipă - ochii nu ți-i pleci? De nu
Încă trei definiții
Definiția cicatricelor Când doare cicatricea ne doare rana veche sau faptul c-am uitat-o? Definiția lacrimei Lacătele de piatră Se deschid cu râuri Lacătele de apă Se deschid cu stele Lacătele din noi Se deschid cu
Prima și ultima meditație
O poezie de Federico García Lorca. Vremea are culoarea nopții. A unei nopți liniștite. Peste lunile uriașe, Eternitatea e fixată pe douăsprezece. Vremea a adormit pentru totdeauna în turnul său. Ne înșală toate ceasurile. Vremea,
Urmele buzelor tale
O frumoasă poezie de dragoste. Noapte cu patru luni și un singur copac, cu o singura umbră și o singură pasare. Caut în carnea mea urmele buzelor tale. Izvorul săruta vântul fără să-l atingă. Port
Cântec naiv
Câteva zâmbete (și subînțelesuri). M-ai înșelat c-o portocală! Și tu și ea, în pielea goală, Erați în camera impură Când v-am surprins gură în gură, Deasupra dânsa și alături Veșmintele-i, coji printre paturi, Mai transpirau
Iertările
Ai să mă ierți în fiecare noapte... Tu să mă ierți de tot ce mi se-ntâmplă, Că ochii mei sunt când senini, când verzi, Că port ninsori sau port noroi pe tâmplă, Ai să mă
Ce fericiți am fi-mpreună!
O duioasă poezie de dragoste Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine Că ne iubim; și ochii tăi De mult așteaptă de la mine Să spun cuvântul greu dintâi. Când ne-ntâlnim, e-o fericire, Ce-am fost