Robert Browning, una dintre cele mai importante personalități ale poeziei victoriene. - Succesul unui singur minut ne răsplătește pentru eșecuri de ani de zile. - Câteodată, pentru a supraviețui, iubirea trebuie să se gârbovească. -
Fragment de poem. De vrei, voi înceta să mai cânt. De privirea mea face mereu să-ți zvâcnească inima, voi întoarce privirea de la tine. De te cutremuri la întâlnirea mea, mă voi depărta din calea
Un poem emoționant. Și trist. Și, în unele cazuri, dureros de adevărat. 21. Tatăl meu este călcat de un autoturism. Leșină în drum cu un un conținut de alcool în sânge de patru ori peste
Un poem în care, probabil, se vor regăsi toți aceia care au iubit cu pasiune. Cu năvalnică, dureroasă, dezmierdătoare, cutremurătoare pasiune... Nopțile, când îmi amintesc iarăși de noi, totdeauna pe întuneric și amenințați totdeauna, îmbrățișați
Din suflet, pentru toți aceia care vor citi aceste rânduri. Cine se transformă în sclavul obișnuinței urmând, în fiecare zi, aceleași traiectorii cine nu-și schimbă stilul cine nu riscă cine nu are curajul să schimbe
Amuzantele și "nevinovatele" gânduri ale unui tată. Așternute sub forma unui poem. Versurile care urmează au fost create de poetul Jesse Parent, iar traducerea lor este aproximativă. Aveți însă, la final, un moment video în
Anti-Dacă De poţi să faci pe prostul când altul te repede Făcând-o pe deşteptul şi c-un cuvânt nu-l cerţi, De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede, De-ţi poţi ierta păcatul, dar altora
Un poem de Mircea Cărtărescu. într-o zi chiuveta căzu în dragoste iubi o mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie se confesă mușamalei și borcanului de muștar se plânse tacâmurilor ude. în altă
Un poem de Radu Stanca. O să rămâi în mine și după ce-o să pleci, La fel de nepătrunsă, la fel de-mbietoare, O insulă ciudată cu drumuri și poteci Ce nu duc nicăirea sărmana mea
Un poem de Victor Hugo. Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal. Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar. Tronul exaltă, altarul sfințește. Bărbatul este
Un poem de Grigore Vieru. Mi-ai fost aproape-ntotdeauna, De nimeni și nicicând umbrită. Norocul cerului e luna, Norocul meu ești tu, iubito. Te știu de când ca o zambilă Creșteai sub cer de primăvară. Erai
"Voi, cei care știți că meritați dragostea mea..." Un poem de Geo Bogza. Orice om pe care nu pot să-l iubesc este pentru mine un izvor de adâncă tristețe. Orice om pe care l-am iubit
Un poem de dragoste. Se dizolvă în mine, încet, chipul tău de piatră solubilă o, tu, dansând un menuet, pururea nubilă. Mă vor bea cândva, zeii și vor simți în mine gustul tău, cândva, când
Un poem de Octavian Paler. Ți-aș spune ceva, despre noi, despre zăpada de-afară, despre dragostea mea. Ți-aș spune ceva, orice, numai să nu crească iarba tăcerii între noi. Ți-aș spune ceva, ce-ai știut, sau ce
Un poem de Victor Eftimiu. Departe, cine știe în ce oraș ploios Cu tâmplele în palme vei fi gândind la mine, Privind spre cerul umed, tomnatec, somnoros – Departe... cine știe în ce oraș ploios... Cu