De ce ai fi tristă

Un poem de Grigore Vieru.

Mi-ai fost aproape-ntotdeauna,
De nimeni și nicicând umbrită.
Norocul cerului e luna,
Norocul meu ești tu, iubito.
Te știu de când ca o zambilă
Creșteai sub cer de primăvară.
Erai frumoasa și copilă
Frumoasa-ai fost și domnișoară.
De ce-aș fi trist,
De ce-ai fi tristă?!
Eu drag îți sunt, tu dragă mie.
Dea Domnul și copiii noștri
Așa de fericiți să fie!
Eu vad tristețea cum colindă
Prin dureroasa ta privire
Și vad, iubito, în oglindă
Cum smulgi din păr albite fire.

Iubita mea și-a mea comoară,
Nu mai fi trista chiar de-i toamnă.
Frumoasa-ai fost și domnișoara,
Frumoasa ai rămas și doamnă.
Te-albește prima nea ușoară,
N-o tăinui pe sub năframă.
Frumoasa-ai fost și domnișoară
Si mai frumoasa ești ca mamă.
Te bucură și nu fi tristă,
Asa sunt toate rânduite.
Frumoasa este orice vârstă,
Un dar ce Domnul ni-l trimite.

Grigore Vieru (14 februarie 1935 – 18 ianuarie 2009),
De ce ai fi tristă

(Bodypainting de Gesine Marwedel; foto: Thomas van de Wall)