Ce poate fi mai plăcut decât să faci o călătorie prin copilărie. Copilăria ta. Când erai copilul acela căruia energia nu îi lipsea niciodată, de parcă razele soarelui erau sfori pentru el. Sfori care îl încărcau cu bună dispoziție, căldură, zâmbete.
Copilul acela care lupta neîncetat pentru ceea ce își dorea. Fie că era vorba de ceva dulce, de atenție sau o jucărie pe care o visa zi și noapte. Dar nu renunța.Lupta.Lupta cu toată ființa sa. Să convingă că o merită.
Iar timpul?… nici că exista. Nu conta câte cifre erau atinse de acul ceasornicului, câte zile avea săptămâna sau care era ziua de astăzi. Fiecare zi era la fel de plină. Plină cu joacă, julituri, haine rupte și prieteni. Nu supărare, care să țină cu zilele. Nu lacrimi amare, ci mai degrabă, lacrimi de crocodil.
Și mulți prieteni. Și multă încredere. Pășind alături de ceilalți de mână, schimbând jucării, mâncare, haine.
Dar creștem… Iar toți acei centimetrii în plus nu au făcut decât să ne taie aripile ce au crescut când eram copii. Am devenit responsabili, prinși în alergătura vieții, ca niște pioni ce se mișcă cadențat, fără a ieși din contur. Respectând regulile de circulație. Uitând că încă putem să ne deschidem aripile de fluture și să zburăm. Departe de toată agitația aceasta. Să lăsăm copilul din noi să se bucure cum știe el cel mai bine de viață, de oameni, de lucruri. Să fim mereu un copil.