O foarte frumoasă poezie.
Numai noaptea vino, când tăcerea
Se lovește tainic de ferești,
Când ma-nchid ursuz în încăperea
Unde stau și-aștept să te ivești.Ca un fur ce vrea să-mi intre-n casă,
Dar s-a prins în curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, când se lasă
O perdea de plumb pe ochii treji.Fluturând în urma ta eșarfe
Negurile toate de pe lac,
Fă să înceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreagă nu mai tac!Și la umbra lunii blestemată
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca sa fii și mai neașteptată
Decât ai fi fost, venind prin vis.Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cât aceste nopți ce ma-mpietresc.
Dacă vii, bătând ușor din palme,
Numai noaptea vino, când primesc!Numai noaptea, când e luna plină
Și pe stânca neagra, lânga-un trunchi,
Presimțindu-și pântecul, virgină,
Căprioare cad în genunchi,Când se umple cerul cu șoapte
Pline de mister și prevestiri,
Numai noaptea vino, când e noapte,
Și Sibiul tot, un cimitir.Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sărutarea nopții pe obraz.
Locuiesc la ultima răscruce!
Cheia-i lângă poarta pe zăplaz!Radu Stanca
(5 martie 1920 – 26 decembrie 1962)
Numai noaptea
