Te caut printre bătăile inimii mele şi nu dau de tine. Aş vrea să strig , să mă izbesc de pereţii nepăsării tale, până îi sparg de tot. Fără speranţă, fără glas, rămân doar un banal pe străzi, cutreierând la întâmplare magazine de suflete moarte, zi după zi, ceas de ceas. Mă rătăcesc intenţionat, astfel încât să uit drumul casei tale. Nu am găsit leacul obsesiilor mele. Mă zbat precum un fluture de oglindă, mi se împrăştie praful pretutindeni, simt că obosesc şi suflul meu s-a precipitat. Răscolit în permanenţă de amintiri, insomniile mă dezbină, parcă nu mai sunt eu.
Ochilor mei le lipseşte lumina chipului tău, mâinilor mele le lipseşte căldura degetelor tale…Nu mă auzi, suflet depărtat, nu mă auzi din întunericul existenţei mele ? Mi s-a răcit inima…totul e gol şi toamna a venit.
Să chem în ajutor un vindecător de inimi, să mă trateze cum ştie , să-mi oblojească rănile deschise. Şi dacă pentru asta ar trebui să-mi smulgă inima din piept, fie ! Aş da orice… aş fi orice, dar mai puţin să fiu un trup mecanic, un schelet umblător, un om gol. Nu, asta nu!
