Din ce în ce mai mult, din ce în ce mai mulți scriu. Culmea este că din ce în ce mai puțini citesc. E un paradox pe care îmi e greu să îl înțeleg. De fapt, cred că nici nu trebuie să căutăm explicații la modul în care, astăzi, reușim să ne exprimăm, cu toții, prin scris, fără să știm dacă ne și citește cineva. Scrisul devine un sport național, o îndeletnicire conexă la activitățile zilnice ale celor care, de cele mai multe ori, nici măcar nu au nimic de zis. Actori, sportivi, politicieni, chibiți – cu toții au cîte ceva de scris. De multe ori fără să fi fost ei autorii acestor scriiruri, cei care se exprimă în spațiul public ies în față și “dau bine” prin scripta manent, ca manieră de dublare a propriilor activități.
Din ce în ce mai mult, în peisajul României de azi, scriitorii adevărați devin vetuști și neinteresanți. Nu mai e la modă să citești cărți, ci bloguri, postări, comentarii, replici. Chiar dacă presa e din ce în ce mai bogată, pare să scrie tot mai puțin. Ziarele nu se mai citesc, ci se fotografiază, se trec în revistă. Nu mai e în ton cu vremurile să scrii corect sau literar. Nu mai dă bine să te exprimi fără abrevieri, limbaj de lemn, stradal sau jargon. Nici măcar gramatica nu mai e la modă. Din contră. Cu cît se scrie mai mult, cu atît se scrie mai agramat. Regula pare să devină lipsa regulilor…
Cunosc oameni importanți în peisajul politic, prelați, actori, jurnaliști chiar – care nu au nimic în comun cu gramatica. Sau cu scrisul. Și totuși o fac. Cunosc absolvenți de facultate, de profil umanist, care sînt semianalfabeți. Doctori în științe care parcă nu au urmat cursurile școlii primare. Oameni care ne hotărăsc destinele care nu ar trece teste de gramatică elementară. Și nu mă miră de ce, astfel, principalele îndeletniciri ale populației noastre (care nu mai poate fi numită popor) devin cîrcotirea, comentarea, persiflarea, bălăcăritul. Și gama acestor descrieri poate continua aproape la nesfîrșit. Pentru că, la noi, acum, scrisul nu mai educă, nu mai cultivă. Nu mai clădește și nu mai zidește. Ci parcă lovește, dezbină, desface, rănește. Distruge. Caracterul scriiturii este unul predominant distructiv, anarhic. Din turnul lui Babel parcă am denaturat în turma lui Babel. Rezultatul scrisului fără scop educativ, practicat tocmai de cei lipsiți de educație, este că devenim tot mai departe de scriere. De rostire, de clădire, de gîndire, de simțire, de trăire. Din ce în ce mai mult.
