Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul
pe strada Mântuleasa.
Intersecţii de raze şi umbre,
punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei.
Razele sufletului oglindesc
mozaicul paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor,
aripi de îngeri sfâşie tăcerea.
Prelinse în urmă, două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu… în eu…
în eu… în tu…

Îşi caută urmele noastre în timpuri.

Irina Lucia Mihalca

Irina Lucia Mihalca De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu