“Nu simularea constituie o vină artistică, ci proba simulării.”
“Văzând că se poate face literatură cu viața intimă a insului, o mulțime de oameni au vrut să răscumpere mizeria lor anonimă, s-o salveze și au scris cărți cu mizeriile lor personale. Toată literatura la persoana întâi nu este, de fapt, decât o dezgustătoare colecție de mărturisiri nerușinate a rușinilor mici individuale, a întristărilor, a turpitudinilor, a mizeriilor, a jalnicului. Dacă vrei să fii dezgustat de umanitate și de literatură, care este, esențial, umanitate, nu ai decât să citești tot ce scrie în ultimul timp: jurnale. Greu mai poți iubi oamenii după ce te-ai învățat să-i cunoști prin asemenea cărți, cu ochii unor asemenea cărți.
Nu se mai poate deschide o carte, în ultimul timp, fără să dăm de unul și una care se acuplează; spui pardon și treci zece pagini: ești cu degetul pe un sân sau pe o fesă; emoționat, mai sari alte zece pagini: o femeie goală plânge că n-are cu cine și îți întinde brațele. Natural, până la urmă sucombi, om ești, și te afunzi în paginile romanului. După ce ai terminat lectura nu-ți rămâne însă decât o infinită silă și tristețe post coitum.”
Eugen Ionescu,
În război cu toată lumea