“În cea mai mare parte a timpului sunt un om senin.
Mă simt ca o insectă prinsă în chihlimbarul care i-a devenit destin. Știu că nu pot mișca nici un deget afară din soarta mea, care mă-nchistează în boaba de ambră, dar mă și conservă. Nu mi-e teamă. Se va întâmpla tot ce trebuia să se-ntâmple.
Eu nu mă cred în primul rând un scriitor, nici nu am legături cu comunitatea scriitorilor, nici nu folosesc cuvântul. Azi, când un scriitor nu mai înseamnă nimic, nici dacă l-aș folosi, nu mi-ar servi la ceva. Mă cred în primul rând un om trăitor pe pământ, unul dintre foarte mulți. În fiecare seară, înainte să adorm, mulțumesc pentru că mi s-a dat să văd lumea. Mă bucur enorm de toți cei pe care-i iubesc, de soția mea, de copiii mei, de părinții mei, de prietenii mei. Mă bucur de muzica mea, de cărțile din biblioteca mea, de computerul meu, de casa mea plină de flori. Da, toate astea mă calmează, mă ajută să traversez locurile rele care îmi provoacă vertijuri.”
Mircea Cărtărescu, în cadrul unui interviu acordat revistei Dilema Veche
