Frizerul

Un excelent scurt-metraj despre oameni, despre timp și, mai ales, despre timpuri.

Through the Middle este un documentar observațional care spune povestea Domnului S. și a frizeriei sale, o afacere de familie ajunsă la cea de a treia generație. Aflat în pragul pensionării, Domnul S. își amintește realizările și încearcă să înțeleagă motivele pentru care a decăzut afacerea care a permis atâta vreme întreținerea familiei.

Un excelent scurt-metraj despre schimbările care au loc în viața orașelor și a oamenilor, realizat de Simon James Lane și Tom Sweetland.

“Îmi place să tund oamenii. Aș face asta și 24 de ore pe zi. Dar dacă îmi ceri o frizură care nu îmi place, atunci pun sculele jos și asta a fost tot.”

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu