fabriKa

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

O nouă premieră Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. La Teatrul Mic, pe 22/23 aprilie 2015, orele 20:00.

fabriKaDistins de curând cu “Premiul Lux Mundi” în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural 2015, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români pe plan mondial, coregraful Gigi Căciuleanu pregăteşte o nouă premieră: “fabriKa“.

“Fabrica (ae), în latină, înseamnă felul în care un lucru este făcut. Iar Faber (bri), tot în latină, înseamnă meştesugar. În ceea ce mă priveşte, arta mişcării, Dansul, presupune o dublă fabrică: cea a minţii înainte de a deveni o uzină a corpului.

Cu fabriKa îmi propun să creez o piesă în care Dinamica are rolul principal. O serie de variaţii pe tema transformărilor energetice şi emoţionale atât din corpul uman cât si din interiorul unui grup de oameni în “stare de dans”, ritmarea si organizarea miscarii extinzându-se de la pulsarea corpurilor la cea a spatiului.

Muzica aparţine tânărului compozitor franco – camerunez Manuel Wandji. Un montaj realizat cu o selecţie din șapte dintre albumele sale.

Cred că numai un corp care gândeşte poate fi într-adevăr un corp frumos. Și apt a se exprima în modul cel mai complet posibil. Iar Energia poetică, cea a metaforei şi a emoţiei, reprezintă pentru mine un aliment esenţial al dinamicii corporale.

Mişcările se conjugă precum verbele, iar corpul şi părţile acestuia se declină aşa cum o fac substantivele şi adjectivele. Creînd acorduri (sau dezacorduri!) ca în muzică. Şi rezolvând probleme ca în matematică. Coregrafia fiind şi Artă şi Meştesug, un metisaj, printre altele, între geometrie şi gramatică, arhitectură şi orchestraţie, sculptură şi strategie de joc…

Adică, într-un cuvânt, şi în sensul nobil al acestuia : o adevărată fabrică.”

Gigi Căciuleanu

“Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” reunește unii dintre cei mai talentați tineri artişti: Galina Bobeicu, Bianca Bor, Georgiana Dobre, Radu Domşa, Andrei Iancu, Andrew Lupu, Silviu Mititelu, Irina Ștefan, Răzvan Stoian, Irina Strungareanu, Vlad Troncea și Ana Maria Vișan.

Spectacolul “fabriKa” este produs de Fundatia Art Production in parteneriat cu Teatrul Mic. Sponsor al Gigi Caciuleanu Romania Dance Company – JTI.

WebCultura

Recomandări

Adaugă comentariu