O minunată idee creativă prinde viața prin intermediul unei instalații artistice. Cu un scop bine definit.
În 2010, în Birmania, au fost organizate alegeri, pentru prima dată în ultimii 20 de ani. Ca parte a campaniei sale pentru a ajuta la eliberarea celor 2.100 de prizonieri politici din Birmania, Human Rights Watch a creat o instalaţie artistică gigant în Grand Central Station din New York:
o închisoare formată din sute de celule ale căror gratii sunt formate din pixuri. Vizitatorii sunt invitați să ia câte un pix – și astfel să elibereze simbolic prizonierii -, pe care apoi să îl folosească pentru a semna o petiţie pentru eliberarea celor 2.100 de deţinuţi nevinovaţi.