De neratat: expoziție Petre Mărgineanu

“Misterele oraşului” la Have a cigar.

Joi, 12 septembrie 2013, de la ora 20:00, tânărul artist Petre Mărgineanu prezintă la Have a Cigar (strada Vasile Conta nr. 18) expoziția “Petre Mărgineanu – Misterele oraşului“, o expoziție de fotografie care surprinde poveștile uitate ale orașului.

Proiectul de fotografie și de explorare urbană Locuri Uitate a împlinit trei ani de existență, perioadă în care tânărul a documentat, subiectiv și sensibil, peste 200 de spații – tuneluri, case abandonate și acoperișuri din București și din alte orașe.

În cadrul expoziției vor fi prezentate 18 fotografii cu spații interesante din oraș, printre care Castelul Bethlen, Strada Stavropoleus, Fabrica de paine, Palatul Adevarul, Bazinul olimpic Giulesti, Spitalul Filantropia sau Casa Dobrescu. Restul fotografiilor sunt disponibile pe www.locuriuitate.com.

Expoziția poate fi vizitată între 12 septembrie și 12 octombrie la Have a Cigar (strada Vasile Conta nr. 18).

Fotografiile au fost imprimate cu ajutorul Print Center.

WebCultura

Recomandări

Adaugă comentariu