Teatrul de Sufragerie prezintă: Ciao, Bella!

Spectacol aniversar 1 an de Teatrul de Sufragerie. Sâmbătă, 25 mai 2013, ora 20.30.

Este unul dintre cele mai inedite și calde spectacole despre frigul și viscolul care bate uneori cu putere in lumea sufletului feminin.

Ciao, Bella!” – cu Ioana Flora, Cătălina Mustață și Clara Flores în distribuție și o regie semnată de Antoaneta Zaharia – este un puternic confesional al sexului slab. Trei femei, aflate în jurul vârstei de 40 de ani, cele mai bune prietene, îşi dezvăluie treptat dorințele, speranțele, nostalgiile, problemele, încep să se bucure de viața pe care o au , cautând sa-și găsească curajul de a lua decizii.

Tratat cu mult umor și fără a avea o tematică feministă, “Ciao, bella!” se bucură de jocul unor actriţe valoroase, pentru care acest spectacol este un tur de forţă şi profesionalism.

“Ciao, bella!” ar putea atrage ambele “tabere” în joc – un public feminin, care se va regăsi cu siguranță în poveștile celor trei, și un public masculin, care ar putea întelege universul “iubitelor, soțiilor, doamnelor, fetelor, femeilor”, care îi însoțesc în minunata aventură numită viața de zi cu zi.

Un spectacol independent găzduit de Teatrul de Sufragerie, pe 25 mai, de la ora 20:30. Ceaiul casei din ghimbir proaspăt, iasomie și lime, tort aniversar și șampanie pentru toți oaspeții noștri. Participarea in limita a 20 de locuri disponibile. Intrare 50 lei/persoana (consumatie inclusă). Pentru bilete si detalii teatruldesufragerie@gmail.com, bilete online www.iabilet.ro. Teatrul de Sufragerie, Str. Grigore Cobalcescu nr. 51, Sector 1, Tel: 0734.397.375. www.teatruldesufragerie.ro

Vii la Teatrul de Sufragerie, la noi acasă ca la tine acasă, te descalţi, iei un loc pe perna, sau chiar pe un fotoliu, E cald si colorat si vesel. Servesti un ceai cald cu ghimbir sau iasomie si prajturi de casa. Şi te trezeşti că cineva îţi vorbeşte. Chiar ţie si doar celorlalti 19 spectatori care pot fi prietenii tai. O experienţă unică, intimă, personală. Un altfel de teatru, un altfel de spectacol. ACASA. Este un transfer de emoţie ca într-o atingere. Iar tu faci parte din spectacol. Aşa că lasă-te purtat de poveste. Deja îi aparţii. Sau ea îţi aparţine ţie?

WebCultura

Recomandări

Adaugă comentariu