Ani de zile am fost balanţă între uşor şi greu,echilibrul între simplu şi complicat, ani de zile am dus o lupta cu mine pentru alţii, să aduc linişte, să susţin, să ridic, să arăt că pot, că întotdeauna câştig… orice, oricând şi în faţă oricui.
Ani de zile am auzit “dacă tu eşti bine… eu sunt bine…”. Şi dacă nu?
Dacă pe drum oasele mi-au obosit de tras, mintea de stat trează şi gândurile de cernut soluţii? Dacă inima mea e istovită de bătăi în plus să ţină în viaţă totul?
Când oboseşti iei pauză de tot… de sacrificiu, de susţinere, de lupta. Rămâi în loc, încerci să fii prezent şi să te aduni… să aduni cioburi din tine, să cauţi în anii ce au trecut ce a rămas neatins, nesacrificat… puţin suflet, puţin zâmbet, puţină speranţa şi un strop de iubire.
Cu ele plec mai departe, eu cu mine, cu ele mă zidesc la loc ca în copilărie şi pornesc pe drumuri ce au rămas ale mele, neexplorate, pentru că eu aveam timp să fiu bine numai să îţi fie ţie bine…
Dragul meu eu sunt bine… tu poţi fi cum vrei!
