Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
Tarziu in noapte, ne amintim pe cine am iubit, pe cine am urat, ce ne-am dorit si nu s-a intamplat sau poate ce inca asteptam si nu zarim..
Uneori insomniile sunt bune si se pare ca atunci avem cel mai mult timp si curaj sa ne punem acele intrebari incomode pe care vrem sa le stergem din memoria noastra.
Timpul… Timpul pare a fi mereu in defavoarea noastra. Nu avem timp sa privim, nu avem timp sa ascultam, nu avem timp sa ne imaginam, sa visam, sa vorbim cu noi si sa ne intrebam ce se intampla, ce vrem, pe cine iubim si cat de fericiti suntem.
In schimb, noaptea avem timp. Noaptea nu te lasa sa fugi de ganduri, nu poti sa te mai ascunzi de ceea ce sufletul indura in tacere.
Noaptea iti amintesti de acea iubire ce te-a ranit si te-a izolat de speranta si optimism.
Noaptea retraiesti amintirile, le creionezi perfect in mintea ta si ai putea sa juri ca esti din nou prezent acolo. Vezi fiecare gest, auzi fiecare cuvant, iar apoi deschizi ochii si esti din nou cuprins de dor.
Pana la urma ce am fi noi fara amintirile noastre? De ce am vrea sa ne blocam amintirile daca ele sunt cele care ne definesc incontestabil in prezent? Cele mai frumoase amintiri devin cele mai dureroase atunci cand deznodamantul nu a fost cel dorit. Insa ele sunt ale noastre si realizam intr-un final ca doar cu ele am ramas din povestea noastra. Personajul principal din poveste nu poate fi adus inapoi, insa amintirile pot. Amintirile nu dor, ci doare atunci cand nu esti resemnat cu ce a urmat dupa.
Poate niciodata nu o sa ne resemnam, poate mereu o sa doara, insa o sa ne amintim ca am trait, ca am iubit, ca am suferit, ca am fost acolo. Pentru ca amintirile sunt cea mai buna dovada a existentei noastre, a ceea ce am fost si am devenit pe aceasta lume. Nu ne putem nega existenta, nu ne putem nega trairile, iar cel mai important: nu ne putem nega iubirea, chiar daca nu s-a implinit!
“Te-am iubit aşa cum m-ai iubit şi tu, ca un nebun, ca un strigoi, fără să înţeleg ce fac, fără să înţeleg ce se întâmplă cu noi, de ce am fost ursiţi să ne iubim fără să ne iubim, de ce am fost ursiţi să ne căutăm fără să ne întâlnim…” (Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene)
