Cheia succesului

“Cultura succesului, în inifinita-i generozitate şi flexibilitate, admite spontan (şi) acest model al reuşitei publice care este ignorantul.”

Sociologii leagă această nouă perspectivă de o  schimbare a naturii şi a semnificaţiei câştigului rezultat pe piaţa culturală. Pe măsură ce s-a învestit ca un produs de piaţă, arta s-a transformat în capital de imagine şi de prestigiu social. Astfel, miza artei a crescut foarte mult.

Într-o cultură desăvârșită, artistul visează la recunoaşterea de către critică a valorii sale, consensul  specialiştilor şi pătrunderea în câmpul referenţial. Ar beneficia de burse, premii, distincţii, urmate de avantajele economice ale pieţei de artă. Aşadar, ar ajunge la popularitatea masei cumpărătorilor de artă, adică atingerea pragului comercial: expoziţii cu vânzări, suplimentări de tiraj, reproducerea bazată pe marcă – pentru ca efectul final să fie saltul statutului social.

Situat între Bine şi Rău, succesul rămâne relativ. Alături de sănătate, succesul este valoarea specifică a unei lumi imanentizate şi a unei vieţi care nu are alt sens în afara ei înseşi, într-o sferă superioară, anterioară sau în posteritate.

E adevărat că succesul cultural se măsoară după criterii de performanţă, numai că reușita nu e totuna cu izbânda în viaţă. El are norme clare de evaluare şi nu are nimic de-a face cu sentimentul de împlinire pe care un om poate să îl trăiască la un moment dat. Succesul e imaginea pe care o persoană o transmite celorlalte, isprava poate fi imaginea pe care ea poate să o aibă despre sine.

Cultura succesului, în inifinita-i generozitate şi flexibilitate, admite spontan (şi) acest model al reuşitei publice care este ignorantul. Îl admite cu mai mare uşurinţă pentru că el se plasează fără nicio rezistenţă la toate imperativele marketing-ului, în care o inteligenţă medie manipulează cinic orice alt fel de inteligenţă sau de lipsă a ei. Neștiutorul e dezinvolt, se adaptează uşor la orice situaţie şi are răspuns la orice întrebare. Astfel, oamenii de cultură rămân într-un colţ retras al peisajului societăţii de consum, într-o egalizare în jos a gândirii.

***

Edulcorând realitatea crudă a inegalităţilor sociale şi a lipsei de acces a prea multor oameni la bunurile materiale sau simbolice, această industrie hrăneşte ca un drog uşor iluzia că succesul e la îndemâna oricui urmând câţiva paşi simpli şi miraculoşi. Succesul este o formă a receptării şi este strâns legat de noţiunea de “publicuri”.

Din păcate, succesul devine o cutie conceptuală tot mai încăpătoare în care se pot găsi cele mai disperate situaţii.

ignoranta

(grafica)

Mădălina Dumitrache

Mădălina Dumitrache Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Recomandări

Adaugă comentariu