Despre “latura pozitivă și optimistă a Bucureștiului”.
În martie 2012, artistul Cristian Vasile (Igu, după cum mai este cunoscut) a lansat pe facebook București Optimist, un proiect care, în scurt timp, a câștigat inimile (și admirația) iubitorilor de frumos.
“Încerc de câteva săptămâni să iau Bucureștiul la pas, într-un ritm cât mai lent, singur, și încerc să-l văd ca și cum aș fi un turist. Așa cum fac atunci când sunt în vacanță vizitând orașe străine. Am început să mă uit din ce în ce mai mult în sus, să văd detalii pe care nu le văzusem până acum sau le uitasem. Încerc să mă depărtez cât pot de mult de bulevarde și să mă pierd pe străduțe cât mai mici, luând spontan decizia de a coti la stânga sau dreapta. Am hotărât să documentez foto plimbările mele și să încerc să descopăr latura pozitivă și optimistă a Bucureștiului.”
Mai multe imagini (și mai mult optimism) pe București Optimist.