Coregraful Mourad Merzouki se întoarce la Bucureşti cu cea mai nouă creaţie a sa, spectacolul Boxe Boxe.
“Într-un decor detaşabil, compus din elemente de fier forjat, mănuşile roşii de box sunt marionete într-un teatru de păpuşi atipic: un ring de box. Loviturile de dreapta şi de picioare sunt executate cu precizie dar îmbrăcate în dans, într-o poezie a mişcărilor. Nu suntem departe de Chaplin din Lumières de la ville, iar umorul şi agilitatea dansatorilor aduc spectacolului căldura unui divertisment fin pentru întreaga familie.”
“Boxe Boxe îmbină energia din hip-hop cu mişcări de box pe un fundal de muzică clasică, cântată live de cvartetul de corzi Debussy. Muzica ajunge de la Schubert la Gorecki, trecând prin Glass, iar rezultatul este un spectacol exuberant, plin de umor şi poezie.”
Biletele sunt disponibile la casa de bilete a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, telefon: 021 313 63 48. Preţul biletelor: între 20 şi 40 RON, reducere pentru elevi, studenţi, pensionari: 10,50 RON.