El Banch: cel de al doilea spectacol pe scena Nationalului

Astăzi, în cadrul Întâlnirilor JTI 2011 vă veți putea reîntâlni pentru a doua oară cu El Banch, Baletul National Chilian.

Noche Bach, spectacolul purtând semnătura Gigi Caciuleanu este, așa cum spuneam, evenimentul coregrafic al anului 2011.

Baletul National Chilian, apartinand Centrului de Extensiune Artistica si Culturala (CEAC) al Universitatii din Chile, a fost fondat pe data de 15 August 1945. Este prima Companie profesionista de dans contemporan din Chile. In decursul istoriei sale a prezentat mai mult de 200 de piese, apartinand coregrafilor nationali si internationali.

Inceputurile sale isi au insa originea in 1940, cu ocazia turneului in Chile a Companiei de Balet a lui Kurt Joos, mare inovator al dansului in Germania. Din grupul experimentatilor sai dansatori faceau parte Ernst Uthoff, Lola Botka si Rudolf Pescht care au fost solicitati sa fondeze in aceasta indepartata tara o scoala de dans. Dupa turneul lor prin America de Sud, acestia s-au intors la Santiago, contractati fiind de Institutul de Extensiune Muzicala din cadrul Universitatii din Chile.

Pe 7 oct 1941, Ernst Uthof fonda Scoala de Dans. Avea atunci o tripla misiune: de director, coregraf si profesor, alaturi de maestrii Lola Botka si Rudolf Pescht. In 1945, cu premiera spectacolului „Coppelia”, intr-o noua versiune coregrafica a lui Ernst Uthoff, s-a nascut Baletul National Chilian, ca prima companie profesionista de dans din aceasta tara.

Importanta activitate de 26 de ani a Maestrului Ernst Uthoff, in Chile si peste hotare, a fost recunoscuta si aplaudata la nivel national si international. Numeroase succese au incoronat exigenta sa opera. Baletul–oratoriu Carmina Burana a fost aplaudat in Chile si in Statele Unite, confirmand astfel prestigiul companiei.
Opera sa a fost apoi continuata de catre Directorii Artistici care s-au succedat la conducerea Baletului National Chilian: Charles Dickson, Denis Carey, Virginia Roncal, Patricio Bunster, Nora Arriagada, Maritza Parada si Edgardo Hartley.
Incepand cu anul  2001, Baletul National Chilian este condus de Gigi Caciuleanu care a desfasurat o activitate artistica de succes, imprimand companiei o pecete particulara de excelenta, reflectata in piesele montate ca: Mozartissimo, Cele 4 Anotimpuri, Piazza Italia, Tierra de Nadie, Cuerpos, Gente, Oskolki, actos, Agora, Interferencias, Paris – Santiago, A LA Alegria, Saxografia, Carne De Aire, Alter Mahler, Noche Bach, Valparaiso Vals, Colores, Simfonia Fantastica, Movimientos/ Magnificat, Amor Amores…

EL BANCH realizeaza in fiecare an turnee nationale. In ultimii trei ani, peste 120 de mii de persoane au asistat la spectacolele sale in Chile. Ca turnee internationale, EL BANCH s-a prezentat in Argentina (Buenos Aires, Mendoza,Rosario, La Plata); Bolivia (La Paz, Cochabamba, Santa Cruz, Sucre); Brasilia (Rio de Jneiro, So Paolo); Peru (Lima); Costa Rica (San José); Mexico (Guadalajara, Estado de Chiapas, San Luis de Potosi, Mexico); SUA (New York, San José – California); Canada; Romania (Sibiu, Bucuresti) si Uruguay (Montevideo, Rivera, Paysandu, Rocha, Carmelo, Salto, Colonia).

WebCultura

Recomandări

Adaugă comentariu