Ce trebuie să facă o femeie singură pentru a-și găsi perechea potrivită. Iată 10 "sfaturi practice" publicate în 1938 în revista americană Photo Parade Magazine. Acum par extrem de amuzante. Însă, în urmă cu aproape
"O căutare pentru o estetică a relațiilor." Astfel definesc artiștii spanioli Pamela Campagna și soțul ei, Thomas Scheiderbauer, buticul creativ L-able, în cadrul căruia își desfășoara activitatea. "Este vorba de design pentru lumea reală, de
Este, pentru a spune așa, un portret cu adevărat dulce. Imaginea de mai sus este o reproducere realizată de Joel Brochu după o fotografie a lui Shingo Uchiyama. Până aici, nimic deosebit. Doar că întreaga
Patru spoturi pline de umor. Ce s-ar întâmpla dacă animalele de companie ar putea vorbi? Hm, reformulez. Pentru că, sunt singur, câinii și pisicile chiar vorbesc (și martor îmi sunt toți aceia care au deja
Despre timp și creativitate. Și despre frumusețea cuprinsă în fiecare secundă. Este un "exercițiu" pe care ar trebui să îl vadă cât mai multă lume. Un exercițiu lămuritor pentru legătura dintre creativitate și timp. Dar
Ar trebui să existe un sentiment care să definească fiecare anotimp. Pentru că un anotimp nu este doar o perioadă calendaristică de vreme ce putem simți "toamnă" când nu este toamnă și putem simți "iarnă"
Miercuri, 16 noiembrie, ora 19:00, la Teatrul Masca (Bulevardul Uverturii 70-72). În fiecare zi de miercuri, de trei ori pe lună, foaierul Teatrului Masca devene o bibliotecă ce găzduiește şi un eveniment muzical - concert
Expoziție, discuții-panel și film la Institutul Cultural Român. Joi, 17 noiembrie 2011, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38), Centrul Ceh din București și Institutul pentru studiul regimurilor totalitare (Cehia) prezintă Praga prin obiectivul poliției
Ambasada Japoniei în România şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă invită în perioada 15-29 noiembrie 2011, la expoziţia foto-documentară Japonia renaşte după dezastru. Vernisajul expoziţiei va avea loc marţi, 15 noiembrie, orele 16.30, la
Instalația artistică a fost surprinsă pe carosabil... Ceea ce vedeți în imagine este o instalație artistică stradală realizată din 250.000 de monede de câte un eurocent. Instalația a fost realizată de Stefan Sagmeister - designerul
"Voi desena de mână imaginea de profil a fiecărui nou urmăritor pe care îl voi avea pe parcursul următoarelor două săptămâni." Aceasta a fost promisiunea făcută pe twitter, acum câteva zile, de către artistul britanic
În perioada 14-20 noiembrie 2011, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, împreună cu Centrul Cultural al Republicii Ungare la București, organizează a cincea ediție a Săptămânii Filmului Maghiar. Evenimentul se desfășoară în baza semnării, la 20
Miercuri, 9 noiembrie, de la ora 15.30, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Sala Acvariu, vernisajul expoziţiei "Joaca de-a timpul". În fiecare lună, din Mărţişor până în Brumărel, anul acesta ne-am jucat de-a timpul. Voluntari
Poate un mare artist garanta succesul unui campanii de advertising? În ceea ce mă privește, răspunsul este afirmativ. Și, ca exemplificare, vă voi oferi două exemple de campanie în care s-a reușit implicarea cunoscutului fotograf
Rețetă pentru un eveniment turistic de succes: se ia o floare duală ca semnificație, se alătură suratelor ei în combinații artistice nemaivăzute și se asortează unui oraș medieval, pe notele Toamnei lui Vivaldi. Adăugați pentru