Se adună nopţile în care pleoapele neliniştite nu-şi pot definitiva rostul…
Se adună întrebări, dar şi răspunsuri fără ipoteze. De unde plecăm că să ajungem unde? Este necesar să schiţăm senzaţii acompaniate de promisiuni către noi înşine? Cu certitudine, o promisiune trebuie să îşi găsească făgaş prin ungherele amorţite ale unui sine prea atins de cotidian: promisiunea aventurii.
Totul se învârte în jurul nostru, al tuturor. O lume întreagă, descoperită în mod unic de fiecare suflet. Călătoria reprezintă mijloc de iniţiere într-o aventură mult prea interioară pentru a v-o relata.
“Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate.” (Mircea Eliade)
Lucruri menite să fie văzute, trăite, adăugate într-un palmares al emoţiilor, stau la dispoziţia celor ce îşi deschid orizonturile. Continente suficiente pentru o viaţă, jungle urbane pline de ambivalente, mări și cascade abundente de albastrul ochilor iubiţi aşteaptă, la rândul-le, aventura umanităţii.
“Adevărata călătorie constă nu în a caută noi peisaje, ci în a privi cu alţi ochi.” (Marcel Proust)
Altfel spus, pe lângă aventura fizică, oportunitatea pe care şi-o poate oferi omul sieşi este aceea de a dezvolta noi perspective, noi moduri de a înţelege aceeaşi realitate supusă tuturor participanţilor.
Călătoria te poartă atât unde vrei, cât şi unde nu te aştepţi… Acolo unde gândul ajunge, dar nu speră, acolo unde vieţi anterioare îşi întâlnesc contemporaneitatea.
Umblu prin mine
Ca printr-un oraş străin
În care nu cunosc pe nimeni.
Seara mi-e teamă pe străzi
Şi-n după-amieze ploioase
Mi-e frig şi urat.
Nici o dorinţa de-a călători,
Când şi numai trecerea drumului
E aventură,
Nici o amintire din alte vieţi
Întrebării :
“De ce-am fost adusă aici?”Ana Blandiana – Călătorie
