“Iubind prea mult, iubirea mea stă mută”…
Cum văpaia cerului cunună
Grăbește palida, învinsa lună
Spre negrul ei abis, mai înainte
De orice cântec de privighetori, –
În fața ta frumoaso, n-am cuvinte;
Tac dulci cântări și mi s-aștern palori.Și când pe șesul gol, în seara pală,
Pe aripi aprigi vântul dă năvală
Și frânge trestii mari când le sărută,
Fiind chiar flautele lui de cânt, –
Furtuna pasiunilor m-a frânt:
Iubind prea mult, iubirea mea stă mută.În ochii-mi verzi, ca-n slovă tipărită
De ce eu tac, iar lira-i nestrunită?
Ne-om despărți… Plecând, te vei abate
Spre alte buze dulci, spre alte zări:
Eu voi chema nedate sărutări,
Și cântece rămase necântate.Oscar Wilde
(16 octombrie 1854 – 30 noiembrie 1900)
Silentium amoris
