Până la capăt

Un poem despre curajul de a începe să-ți trăiești viața cu adevărat. Așa cum îți dorești.

Dacă ai de gând să încerci, mergi
până la capăt.
Altfel nici măcar nu începe.

Dacă ai de gând să încerci, mergi
până la capăt.
Asta ar putea însemna să pierzi iubite,
neveste, rude, locuri de muncă și
poate chiar mințile.

Mergi până la capăt.
Poate însemna să nu mănânci trei sau patru zile.
Poate însemna să îngheți pe
o bancă în parc.
Poate însemna închisoare,
poate însemna derâdere,
bătăi de joc,
izolare.
Izolarea este un dar,
toate celelalte sunt un test al
rezistenței tale, a
cât de mult vrei cu adevărat
să o faci.
Și o vei face
în pofida respingerilor și a șanselor slabe
și va fi mai bine decât
orice altceva îți poți imagina.

Dacă ai de gând să încerci,
mergi până la capăt.
Nu există niciun sentiment
asemănător.
Vei fi doar tu cu zeii
iar nopțile vor scăpăra
în flăcări.

Încearcă, încearcă, încearcă,
încearcă.

Până la capăt,
până la capăt.

Vei călări viața direct spre
bucuria perfectă; e
singura bătălie care
există cu adevărat.

Charles Bukowski
Aruncă zarurile (Roll the Dice)

Și o transpunere video a acestui poem, realizată de olandezul Willem Martinot.

pana-la-capat

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

4 comentarii

  1. Doru

    Care este de fapt esenta acestui poem…?
    Incurajam libertatea cu renuntarea la iubire… Oare oamenii nu pot gusta fericirea in doi? De ce trebuie sa consideram relatiile interumane o povara?
    Este mai important sa murim liberi gustand fericirea dar fara iubire, sa ranim sufletele celor dragi, copii , parinti iubiti/ iubite.
    Aceasta este societatea in care traim si pe care o promovam…

    1. ovidiu

      Doru, nu cred ca despre asta este vorba ci mail degraba de a trai vista dincolo de fricile noastre. Iata, de ce apare acel a rani pe altii acolo. Pentru ca a accepta un om, o relatie, pentru ca ne este frica de a fi singuri, este tot o forma de a rani, prin nesinceritate. Un compromis ca raspuns al unei frici. Cum poti fi complet in tot ceea ce faci, daca nu iti stii limitele?

    2. Cred ca un mesaj in esenta lui, trebuie doar sa te inspire pentru a gasi resursele interioare proprii, in a afla solutii la provizoriile sau eternele noastre probleme.

    3. L.M.

      Unde apare in acest poem lipsa iubirii? 🙂 Dimpotriva, o putem intui in toate cotloanele poemului. Poate fi chiar drumul spre iubire, presupunand ca iubirea este crezul.

Adaugă comentariu