Cum poate fi viața fără ea?
fără prezența ei, fără atingerea ei, fără mângâierea ei…
Atingându-te nu de trupul ei, de pielea ei, ci, mai mult de viața ei,
cu gândurile ei, cu prezența și visele ei, cu cuvintele ei…
Risipindu-ți norii gândurilor și tristețea din priviri
cu prezența ei,cu tăcerea ei, cu lumina ei,
cu zâmbetul ei, dăruindu-ți visul, făcându-te să zâmbești, iar și iar…
Ea, femeia, cum poate fi fără ea?
Cum poți fi fără ea?
Mai trist și mai sărac…
Dar pentru ea , pentru prezența ei, trebuie să fii viu în inima ei, în gândurile ei, în tresăririle și șoaptele ei, în impresiile ei: prezent, dăruind și dăruit.
Ca o idee, ca un sărut, ca o stare de fapt, de lumină…
Altfel , ea, nu e decât un mit, un vis, iluzia unui cuvânt de nedescris și nerostit,
un ideal.
Altfel, prezența ei ar lipsi, deși, poate, ea ar fi lângă noi, cu noi,
dar fără să spună nimic, fără să ne atingă cu nimic,
fără să ne ofere din emoțiile și trăirile ei, poate din lacrimile ei,
din binecuvântările și bucuriile ei, din cuvintele ei,
fără să risipească norii din gândurile noastre
și fără să vindece rănile din inimile noastre.
Fără să fie prezentă, de fapt, în viața noastră,
în emoțiile noastre, ca și cum ideea de iubire n-ar fi existat niciodată….
Ea… femeia.
