Am împărțit orașul în cîteva cutii cu nisip
pe care niște preșcolari să le umple cu mașinute și lopeți colorate,
dar înainte de după-masa de duminică în care oamenii mici
erau purtați de copii în hamace către orașele-cutii de nisip
a început o furtună.
Copacii s-au răsculat pe pământ și cerul s-a răsculat peste copaci.
De la cel mai de sus satelit pînă la cel mai din adînc demon
o cădere de smaralde minuscule a umplut aerul pe care oamenii mici îl respirau.
Smaralde care le intrau prin haine și le ieșeau prin frunte.
Smaralde mici și jucăușe care le intrau în nas și nu mai ieșeau.
Așa au murit oamenii mici sufocați de furtună.
Casele s-au răsculat împotriva animalelor de casă și le-au aruncat pe pridvoare.
Furtuna le-a împins în pereți și una în alta
pînă cînd pisicile și câinii au devenit culori vii și decoruri lipite de beton.
Un papagal marocan s-a lipit de un geam și-a devenit vitraliu.
Apoi noi, care priveam jocul de teatru ne-am culcat.
Ne-am trezit a doua zi, era duminică și după-masă ne-am dus copiii în parc
să umple cutiuțele de nisip cu mașini și lopeți colorate.
