O bijuterie arhitectonică românească văzută dintr-o altă perspectivă. Castelul Corvinilor, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, a fost ridicat in secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara pe locul unei
Una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română. Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim. Stând la început de anotimp fermecat, astăzi ne despărțim cum s-au despărțit apele de uscat. Totul e
Totul, nimicul, puținul... o doamne cât de frumos este cerul cât de frumoasă topirea cât de albastră iarna îți culci tâmpla pe unul din umerii mei ca pe o treaptă pe cea mai înaltă înainte
Un poem în care, probabil, se vor regăsi toți aceia care au iubit cu pasiune. Cu năvalnică, dureroasă, dezmierdătoare, cutremurătoare pasiune... Nopțile, când îmi amintesc iarăși de noi, totdeauna pe întuneric și amenințați totdeauna, îmbrățișați
De dragoste. De dor. De Nichita. Noi știm că unu ori unu fac unu, dar un inorog ori o pară nu știm cât face. Știm că cinci fără patru fac unu, dar un nor fără
Iată ce se mai poate face cu o simplă trusă de machiaj, cu imaginație și talent. Alte șase exemple de creativitate oferite de artista israeliană Tal Peleg. De ce spunem "alte" șase? Pentru că, în
Zece fotografii cu copii. Știu: "pozele cu copii" au devenit, de când cu patima pentru rețelele sociale, asemeni unei înghețatei preferate pe care, din motive necunoscute, ospătarul se încăpățânează să-ți toarne un tub întreg din cea
Din suflet, pentru toți aceia care vor citi aceste rânduri. Cine se transformă în sclavul obișnuinței urmând, în fiecare zi, aceleași traiectorii cine nu-și schimbă stilul cine nu riscă cine nu are curajul să schimbe
Un foarte frumos moment vizual realizat, în aprilie 2014, cu ajutorul a peste 200.000 de fotografii realizate în 30 de țări europene. Un time-lapse realizat de către taiwanezul Stan Chang cu prilejul excursiei făcute în
Pentru toți aceia care iubesc poezia. Tu ești ca pasărea aceea, care, cândva,-ntr-o zi de vară, când ploaia se lasă din ceruri parcă plutind, atât de rară, zbura de-afară în odaia în care stam şi,
(Și, da: există și o pisică.) O serie de fotografii care, poate, vă vor însenina ziua. Pentru că, orice s-ar spune, câinele rămâne cel mai bun prieten al omului, chiar dacă omul nu este întotdeauna
Încă două dovezi de dragoste. Fără de sfârșit. A existat o vreme când iubirea dintre doi oameni nu se supunea legilor timpului... Octombrie 2011, Modena, Italia. În timpul lucrărilor arheologice, cercetătorii italieni aveau să facă
am visat că am murit – îmi spuse şi se urcă, mică şi plânsă, la mine în pat şi primejdia i se oglindea neagră în ochii negri şi eu îi mângâiam părul de lumină şi
15 sfaturi de viață de la William Shakespeare. "Destinul nostru nu este scris în stele ci în noi înșine. De câte ori simți nevoia, aprinde un vis și lasă-l să ardă în tine. Mergi înlăuntrul tău;
Un sonet de dragoste. Cu ochii-nchiși eu te privesc mai bine, căci alte lucruri dimprejur nu-i fură; adorm și-n vis eu te zăresc pe tine și-mi luminezi deodată noaptea sură. Tu, umbră printre umbre, luminoasă,