Alunec pe frunze şi nu ştiu
De e toamna vinovată sau eu aiurită,
Cu picuri de apă m-a prins ploaia auriu
Să nu cad pe ora desfrunzită.
În buzunare îmi afund mâinile nefiresc,
Merg cu urechea uşor aplecată,chemată de un cânt,
Prind din zbor necuvintele şi-ncerc să le unesc
Şi cu privirea pierdută mă împiedic de vânt.
Mă ademeneşte şoapta de castani,
Îmi acopăr ochii şi ascult
Cum îmi umblă toamna prin ani
Aducându-mi poveşti de demult.
Pe umăr,ca o tăcere o frunză îmi cade,
În jurul ei lumina devine mierie,
Din mine timpul până la os roade.
Oare,de ce mă doare toamna…cine ştie…?
