Am trecut prin viață fără să regret multe lucruri. Nu am regretat că am luat tot timpul decizii de una singură, nu am regretat că mi-am petrecut timpul cu fața într-o carte și astfel poate am pierdut de multe ori nebunia ce caracterizează viața unui tânăr. Nu am regretat că poate nu am iubit și nu mi-am pus inima pe o tavă în fața cuiva.
Până să te cunosc pe tine nu am regretat nimic. Poate am greșit… poate că trebuia să știu, dar adevarul este că nu am fost niciodată îndrăgostită. Nu așa. Cu toții avem acele momente când ne îndrăgostim de un personaj, fie el închipuit de mintea unui autor complex sau înnăscut din imaginația unui scenarist prost plătit. Unii ne-am îndrăgostit de cineva din anturajul nostru, dar ne-a fost prea teamă să mărturisim vreodată ceva… pentru că suntem oameni și în sufletul nostru planează mereu teama de respingere.
Și așa timpul trece fără să-i pese că tu trebuie să muncești sau să supraviețuiești în rutina ce ne înconjoară. Timpului nu îi pasă de toate cuvintele nespuse sau gândurile ce nu au luat o forma în realitate. El trece nepăsător, fără să doară, fără să strige, fără ca măcar să te avertizeze. Și tu rămâi încărcat de atâtea sentimente și speri doar că timpul va fi blând cu tine.
Știu că exista persoane care nu cred în iubire pentru că și eu am făcut parte din ele până de curând… De multe ori am privit lumea dintr-o perspectivă atât de pesimistă şi am luat în derâdere orice formă care amintea de ideea de a fi îndrăgostit. Poate că am fost de mică umbrită de ideea unui făt-frumos călare pe un cal alb, dar pe măsură ce anii treceau şi el nu apărea se năștea acea respingere a tot ce însemna iubire. Și cel mai trist este că mediul în care trăim nu ne ajută deloc. Suntem blocați într-un univers în care tot ce contează e ceea ce percepem cu ochii, iar instinctul și inima rămân în urmă, suprimate de tot ce e trecător.
Suntem oameni, iar ceea ce ne stăpânește de cele mai multe ori e teama. Teama de a face o alegere, teama de a nu fi perceput într-un anumit fel, teama de a ne atașa de cineva. Am ajuns să ne fie frică de iubire. Însă tot ce e mai frumos vine cu un risc. Poți alege să îți expui inima la acest joc al destinului sau poți să trăiești în spațiul și siguranța ce ți-o oferă nepăsarea. Nu există o cale de mijloc, iar tot echilibrul pe care îl căutăm pare un mit ce ține să îți demonstreze de fiecare dată ce subțire e ața vieții.
Nu voiam să am regrete. De aceea poate am spus prea multe ori de alte ori sufletul meu a tăcut și nu trebuia. Însă pentru un moment poate nesesizabil am fost cea mai fericită. Datorită ție. Și poate regret doar două lucruri pe care le regretai și tu cândva. Dar sper și eu ca toți naivii ce bântuie pe acest pământ că timpul va fi blând cu noi. Și poate când ne vom întâlni sufletele noastre nu vor fi umbrite de niciun regret.
