Lumea mea este distrusa. Mintea mea a devenit un oras fantoma in care vechile mele ganduri bantuie nestingherite in locul pustiit. Inca isi cauta locul. Nu si-l vor gasi… este de prisos.
Acea atmosfera dinamica de razboi mi-a ramas impregnata in memorie. A fost o batalie apriga. Intentiile se luptau cu opiniile, meditatia cu preocuparea, ideile cu hotararile distrugandu-se reciproc, ca intr-un joc agresiv. Era un peisaj trist. Incepuse un sfarsit, si se sfarsise un inceput. De frica, amintirile incepusera a tese panza de painajen pe peretii imaginari ce candva starluceau a fericire.
Din departare, zaresc o lumina. Mi se parea ca se apropie… Dar nu. A ramas pe loc. Nemiscata, astepta. Apoi am realizat. Era singura mea salvare. Am vrut sa alerg spre ea, dar nu puteam. Ramasesem intepenita. Cand m-am intors, am vazut cum fantomele vechilor mele ganduri ma trageau inapoi in trecut…