Te naști, crești, înveți, te dezveți, visezi și crezi, ucizi vise, te joci cu suflete, cunoști suferința, chinul, bunătatea și răutatea, iubirea și opusul ei.
Se întâmplă, uneori, să privești Pământul ca pe o școală? O școală care le cuprinde pe toate celelalte și chiar mai mult? Dacă răspunsul e afirmativ, înseamnă ca am început să conștientizăm că suntem mai mult decât un trup și că scopul nostru nu este doar acela de a stăpâni materialul ci de a evolua, atât fizic, psihologic cât și spiritual.
Interacțiunea joacă un rol foarte important în evoluția noastră. Tot ce înveți și în tot ce ajungi să crezi, se unesc astfel încât în fiecare clipă, prin intermediul comportamentului tău, ești o reflexie a ceea ce ai reușit să dezvolți, să aduni sau să stingi în tine.
Interacțiunea îți spune ce crești în tine, îți arată deschiderea sau blocajele . Așa cum trebuie să existe și momente în care să îți permiți să te vezi, să-ți accepți vulnerabilitățile și să începi să lucrezi cu tine. Pentru că, în momentul în care interesul tău devine propria persoană și nu cei din jur, urci o treaptă pe drumul către tine.
Nu e un proces ușor, cere și schimbare de direcție, cere timp, însă cu cât lucrezi mai mult cu tine, cu atât devii mai conștient de tine, de lumea din jurul tău și ajungi să privești și să te privești tot mai puțin prin ochii celorlalți. Pentru că rănile apar în momentul în care uităm de noi fiind orientați înspre a plăcea celorlalți, și astfel intrăm în contradicție cu cine suntem.
Avem de partea noastră cuvântul și este foarte important ce aripi îi punem. Cuvântul trebuie să ne oglindească, nu să-și schimbe forma după direcția vântului. Cuvântul trebuie să fie sincer, să nu lingușească pentru că el conduce către acțiune.
Un film care seamănă multe idei de crescut este Avatar. Un film care ne învață cât de important este să avem grijă față de locul în care trăim, păstrarea legăturii cu natura, importanța memoriei (conștiința colectivă) și modul în care ne putem conecta la o realitate sau alta.
Cât sânge a înghițit acest pământ, doar el știe. Jertfe trupești, în lupte pentru efemer, amputări de părți din suflet, doar pentru că am uitat cine suntem, care este scopul nostru aici, acum. Toate bogățiile găsite în adâncuri, pot fi privite ca talanții primiți de la Creator și îngropați odată cu noi la finalul vieții pământești. Talanții sunt darurile pe care le primim pentru a le folosi, a le spori, a le împarți cu cei din jur, și nu pentru a le păstra doar pentru noi sub lacăt de frică să nu fim jefuiți.
Ne-am obișnuit să tratăm efectul și nu cauza, în toate domeniile în care activăm. Practic nu facem altceva decât să lăsăm goluri care cu timpul iar se vor umple…
Ne naștem diferiți, creștem și adunăm diferit, dar scopul nostru este același. De a învață să luptăm cu proprii demoni.
