A înţelege muzica, înseamnă să înţelegi că un sunet respiră prin alt sunet, că tăcerile sunt păsări vii ce au aripi.
Luna noiembrie ne prezintă un Bucureşti învăluit în tandreţea sunetelor de pian. În acest sens, asistăm la marele concert organizat de Havasi Balázs în capitala României. Deoarece muzica este un pretext pentru călătorii în alte colţuri temporale, muzica havasiană va teleporta la propriu oraşul Bucureşti în alte temporalităţi.
Havasi este un pianist ce a reuşit să de-„capsuleze” momente ale muzicii clasice care păreau uitate de oamenii „erei vidului”[1] prin intermediul unor tehnici moderne de reinventare a sunetului clasic. Stilul său variat şi dinamic este unic, iar felul în care scena este organizată de fiecare dată, ne face să ne gândim că o anumită atenţie acordată felului în care sunt aranjate decorurile, pregăteşte terenul desfăşurării unei dimensiuni existenţialiste a pianistului în oglinda dimensiunii existenţialiste a spectatorului. Muzica lui Havasi este pentru spiritele care vor să vadă o oglindă a experienţelor vieţii şi care vor un rit de trecere prin mai multe temporalităţi şi temporalizări muzicale.
Puşi în această oglindire, descoperim în Havasi un adevărat creator de poveşti întrupate din incorporalitatea sunetului. Mai mult de atât, piese precum “Coming Home”[2] sau “My homeland”[3] conturează un personaj destul de prezent în inimile noastre, indiferent de anotimp- sentimentul de „casă” şi de „acasă”.
În “The Unbending Chinese Tree”[4] este conturată fidel apropierea de universul spiritualităţii asiatice. Aici, două forţe majore coordonează întreaga compozitie: bucuria vieţii şi gratitudinea faţă de misterul vieţii. Temele sale sunt variate, clasice sau moderne, sunt o legătură între două lumi ce trebuie să comunice între ele – lumea frumoasă a formelor materiale şi lumea sensibilităţii. Muzica sa este un omagiu adus acestor lumi. Astfel, regăsim în Havasi câteva conexiuni cu Franz Liszt, Bela Bartók sau Antonin Dvořák. Cu fiecare atingere a clapei, el ne face să simţim că, dincolo de noi, există o spiritualitate pe care merită să o accesăm, că muzica de pian este un medium între noi şi alte epoci care se deschid în faţa noastră, tocmai pentru ca propria oglindire să comunice cu acele epoci. Iar aici, îndrăznim să întrezărim similarităţi între muzica lui Havasi şi teoria spiritualului în artă a lui Wassily Kandinsky, teoria intropatiei a lui Wilhelm Worringer, dar şi cu ideea unui expresionism ce pleacă de la manifestarea transcendentului prin efectele sonore gândite chiar de către Havasi. Pentru el, scena devine un loc al desfăşurării acestei expresii unice şi autentice.
La finalul fiecărei compoziţii interpretate de către pianist, simţim ca şi cum ceva a fost dus la bun sfârşit, dar pentru a regăsi începutul, acel Aleph. Întrezărim o oarecare poetică a apelor prezentă în unele decoruri scenice, fie că e prezentă în mod direct precum în “The Spring Wind”[5], fie că e indusă indirect. În “Christ Trilogy”[6],la fel ca şi în “Etude No.1”[7] sau “Ad Martem” [8], vedem cum elemente ale muzicii baroc – händeliene [9] sunt inserate în compoziţie.
Prin urmare, Havasi reprezintă o neobosită reinvetare a poeticii muzical-baroce şi clasice. El a reuşit să împletească din cele două o cunună. Este ca şi cum ar fi împletit Spiritul cu lucrurile lumii exterioare. Mereu vom rămâne fascinaţi în faţa spectacolelor sale, deoarece el îşi sculptează fiecare atingere a clapei sale înspre perfecţiune şi o înzestrează, precum zeul Khnum [10], cu cele două elemente covalente sufletul-„Ba” şi energia-„Ka”. Astfel, suntem puşi în faţa propriei noastre simetrii sonore.
Note finale
[1] Termenul aparţine lui Gilles Lipovetsky şi recomandăm a se citi “L’ere du vide: Essais sur l’individualisme contemporain”, prima ediţie, Gallimard, Paris, 1989.
[2] Havasi Balázs, “Coming home”, durată 3:50.
[3] Idem, “My homeland”, după poemul “Nem tudhatom” scris de Miklós Radnóti (1909-1944), interpretat de Orchetra Dohnányi Budafok, durată 5:09.
[4] Idem, “The Unbending Chinese Tree”, în album “Symphonic II”, durată 4:50, 2013.
[5] Idem, “Spring Wind”, în “Symphonic II”, durată 4:55, 2013.
[6] Idem, “Christ Trilogy”, în album “Brush & Piano”, Budapesta, durată 3:53, 2012.
[7] Idem, “Etude No.1”, în “Solo Piano Etudes no.1-13”, durată 4:20, Havasi Entertainment Ltd., Budapesta, 2015.
[8] Idem, “Ad Martem”, în album “Hypnotic”, durată 5:49, Budapesta, 2016.
[9] Friedrich Händel este cunoscut pentru compoziţiile sale, în special pentru “Water Music” (1717), Petucci Music Library, HWV 348-350. În perioada Barocului era cunoscută ideea că plecând de la Händel, s-a născut teatrul pe ape sau teatrul ce are prezent în decorul scenic apa. În ceea ce priveşte predilecţia Barocului pentru elementele naturale precum apă, lut şi foc, putem spune că el a depăşit Renaşterea. Tocmai această ornamentare a muzicii, a clădirilor, a poeziei (cu meafire), ce se instituie deja ca un principiu al Barocului, este ceea ce va face din Baroc o perioadă culturală de neuitat. Havasi preia această tradiţie, îmbină elemente precum focul sau elemente din cadrul natural tocmai pentru a ne transporta în timpuri uitate ale muzicii, dar care pot deveni mai vii datorită acestor elemente ce nu se demodează niciodată. Muzica are o dinamică neîncetată, iar anumite structuri simbolice şi clasice nu se vor pierde, tocmai din acest motiv. E nevoie de o formă culturală mai veche pentru ca alta mai „modernă” să poată lua naştere din ea. Sincronizarea formei vechi cu cea nou creată va duce la o continuitate a tradiţiei muzicale, dar şi la o menţinerea anumitor structuri muzicale în prezentul nostru. Pentru detalii, a se vedea Ana-Teresa Tymieniecka (ed.), “Poetics of the Elements in the Human Condition: Part I-The Sea: From Elemental Stirrings to Symbolic Inspiration, Language, and Life-Significance in Literary Interpretation and Theory”, Reidel Publishing Company, 1985.
[10] Isabelle Franco, “Dictionnaire de mythologie égyptene”, Editions Tallandier, Paris, 2013, p.142. La pagina 279 este trecută reprezentarea hieroglifică a zeului Khnum.
