Zdrentele iubirii

Ce crudă e trezirea-n zori,
Şi vai… Cât doare răsăritul,
Când visul învelit cu flori,
Se risipește ca şi vântul.

Numai în vise te mai caut
Si vreau să nu mă mai trezesc,
În dimineți când pleci precaut
Şi n-am cui spune… “te iubesc”.

Şi Doamne cât aș vrea să știu,
Pe unde-ti rătăcește pasul
Când cu oceane de pustiu,
Prin amintiri îți caut glasul…

Mă uit spre cerul amăgirii
Şi-ți scriu sperând c-o să citești,
Apoi strâng zdrențele iubirii
Şi încui uşa cu povești!

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Dorina Omota

Dorina Omota De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu