Ce crudă e trezirea-n zori,
Şi vai… Cât doare răsăritul,
Când visul învelit cu flori,
Se risipește ca şi vântul.
Numai în vise te mai caut
Si vreau să nu mă mai trezesc,
În dimineți când pleci precaut
Şi n-am cui spune… “te iubesc”.
Şi Doamne cât aș vrea să știu,
Pe unde-ti rătăcește pasul
Când cu oceane de pustiu,
Prin amintiri îți caut glasul…
Mă uit spre cerul amăgirii
Şi-ți scriu sperând c-o să citești,
Apoi strâng zdrențele iubirii
Şi încui uşa cu povești!
