Vioara lui George Enescu rasuna miercuri la Sala Radio

Gabriel Croitoru şi celebra vioară Guarneri, ce a aparţinut celebrului compozitor George Enescu, vor susţine miercuri, 11 mai, la Sala Radio, un concert plin de strălucire şi vitalitate  alături de Orchestra de Cameră Radio.

Evenimentul, programat la ora 19.00, se va desfăşura sub bagheta energică a lui Cristian Brâncuşi şi va cuprinde compoziţii celebre precum Simfonia nr. 22 în mi bemol major, a filozofului, semnată de J.Haydn, Concertul nr. 5 în la major pentru vioară şi orchestră de W.A. Mozart, şi Simfonia a V-a în si bemol major,  D. 485 de Fr. Schubert.

Gabriel Croitoru este absolvent al Liceul de Muzică „George Enescu” din capitală (1983), Licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti (1987) şi Doctor în muzică la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (2006). Talentul şi pregătirea profesională de excepţie i-au făcut posibilă participarea la numeroase competiţii, atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional, obţinând premiul I la „Cântarea României”, Henryk Wieniawski-1979 (Lublin, Polonia), Pablo Sarasate-1991 (Pamplona, Spania), Zino Francescatti-1987 (Aix-en-Provence, Franţa).

Cele peste 1000 de apariţii scenice ale artistului pe scenele tuturor Filarmonicilor din România şi pe podiumuri de concert din întreaga lume, depăşesc bariera timpului. Tezaurul muzical semnat de Gabriel Croitoru şi-a lăsat “amprenta” în fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune, în perioada 1987-2008. A susţinut recitaluri în Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, Republica Cehă, China, Bulgaria, S.U.A., ţări din fosta URSS, Ungaria şi România.

Anul 2008 reprezintă momentul în care Gabriel Croitoru câştigă dreptul de a folosi o vioară cu „personalitate” istorică, ce a aparţinut lui George Enescu şi a fost contruită în anul 1730, de celebrul lutier Giuseppe Guarneri.

Dirijorul Cristian Brâncuşi este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti – secţiile dirijat de orchestră şi compoziţie şi membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Cristian Brâncuşi este în prezent dirijor şi membru fondator al Orchestrei de Cameră Radio.
Doreşte să transmită mai departe arta de a dirija, fiind din anul 1992, profesor la clasa de dirijat orchestră a Universităţii Naţionale de Muzică – Bucureşti. Artistul se implică activ în promovarea tinerelor talente, oferindu-le acestora deseori şansa de a fi solişti în concertele sale.

Talentul său este cunoscut şi pe plan internaţional: a susţinut conferinţe şi masterate în  ţară şi străinătate, a participat în turnee pe teritoriul Europei şi Statelor Unite şi al Asiei.

Biletele se găsesc la Casa de Bilete a Sălii Radio (Str. Gral Berthelot nr. 60 – 64) şi prin reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe eventim.ro.

WebCultura

Recomandări

Adaugă comentariu