Pentru artistul graffiti OakOak, strada este doar un loc de joacă în care noi toți suntem incitați să ne reamintim zâmbetele copilăriei.
Francezul OakOak are un talent incredibil de a transforma peisajul urban și, o dată cu aceasta, de a ne transforma, într-o oarecare măsură pe noi toți. Pentru că OakOak a reusțit cumva să păstreze intacte acele lucruri pe care noi, ceilalți, le pierdem câte puțin în fiecare zi: bucuria și creativitatea copilăriei, privirea mereu curioasă îndreptată spre lucrurile întâlnite în cale, refuzul banalitații.
Și astfel se face că un capac de canalizare ia forma unui iPad, o fisură într-un gard se transformă într-un deșert străbătut de cămile, o banală ușă de bloc devine un Robin Hood, iar simbolurile culturii urbane – de la Charlie Chaplin la Edvard Munch – încep să împânzeacă orașul în neașteptate (re)aduceri aminte.
Mai multe imagini pe site-ul lui OakOak.